H.Arta este un spatiu alternativ in Timisoara;
este un spatiu mobil, cu un concept clar; nu e doar un spatiu, ci si un proiect
in sine, schimbandu-si infatisarea si dezvoltandu-se impreuna cu proiectele
pe care le prezinta. H.Arta e un loc de intalnire si are ferestre mari; este
un loc pentru discutii si are o buna rezonanta; este un loc pentru schimbat
idei si este condus de un grup de artisti; este un loc pentru schimbat idei
preconcepute si are ca vecini un cimitir si o benzinarie; este un loc pentru
expus idei conturate, si are pereti care inspira.
H.Arta traseaza unele dintre nu-prea-bine-stabilitele cai in arta contemporana
locala si regionala. Incearca sa puna intrebari artistilor tineri si publicului
lor si sa-i determine sa-si raspunda singuri. H.Arta nu creeaza subiecte artificiale,
ci aduce in discutie contextul ei imediat.
Media, Art and Gender a fost un workshop organizat ca un raspuns creativ la acest context.
… o cantitate de imagini; reprezentari media de gen, prezentari ale acestor reprezentari; un material oferit in scopul crearii unei agresiuni vizuale asupra participantilor; prima reactie: o senzatie de ameteala: subiectul generos, femei frumoase, femei artificiale, tipare de frumusete, femei din Est trebuind sa se conformeze tiparelor vestice…
Primul lucru intalnit - o multime de imagini, continand virtual o multime de posibilitati de interpretare si o multime de trasee de discutie; apoi, ceilalti pereti, goi, si apoi muncitorii cu zgomotul; "your body is a battleground", al Barbarei Kruger era ca un statement amenintator, intrucat concentra (pentru mine) toate imaginile mentale evocate la anuntarea subiectului. H.Arta insasi aparea ca un spatiu de batalie.
Toate imaginile trebuiau sa fie scoase din conditia lor plutitoare si puse intr-un context mai ingust si mai concludent; imprejurimile erau constituite de catre tarile post-socialiste; acele tari in care imaginea femeii a fost asociata cu cea a mamei si a tarii natale, si, de asemenea, cu aceea a femeii activiste, masculinizate. Dar problema genului a fost discutata dintr-o perspectiva mai larga decat aceea a feminismului; imaginea mamei-natiuni a fost pusa in relatie cu cea a portretelor politice ale barbatilor conducatori.
A scrie un articol despre acel workshop este ca si workshop-ul insusi: provocarea de a pune laolalta, intr-o maniera logica, toate fragmentele de memorie…
Curgerea workshop-ului: mai intai, participantii
care nu se cunosteau intre ei, cantitatea de imagini dezorganizate, tentatia
fotografiilor vechi pregatite pentru prezentarea Smarandei Vultur, cadrul
teoretic aducand informatie noua, zgomotul facut de muncitorii lucrand…
Apoi, artistii sarbi, care au adus o schimbare in program. In al treilea rand,
organizatorii incercand sa se re-pozitioneze.
Si apoi, totul a inceput sa se lege, zgomotul a devenit soundtrack, informatia
a inceput sa vorbeasca de la sine, imaginile media au devenit familiare si
lumea a prins curaj sa le schimbe dispunerea, proiectul sarbilor a provocat
alte discutii si povestiri individuale, care au fost puse in relatie cu povestile
publice si artificiale oferite de media.
Rodica - cea care a ramas lucida tot timpul evenimentului; Mariuca - organizatorul-animator; Anca - elementul vesel in orice moment, de asemenea purtatorul de cuvant ("the presiding officer of a deliberative assembly"); Rares - isi spune artist vizionar; Ioana - cea care alege si re-aranjeaza; Gabi poetul; Alin - documentaristul; Maja cea ironica, purtand tricourile si gentile ei speciale; Marija - cea fragila, si sculptor totodata, cine-ar fi crezut…; Gabrijel - construindu-si o imagine enigmatica despre el; Danica - numele cel mai pronuntat de-a lungul workshop-ului; Aura - gandindu-se la forma expozitiei…
Imaginile obsedante, imaginile care intriga, imaginile re-re-aranjate, contextul post-socialist, "post-feminismul", "post-democratia", imaginile de-contextualizate, imaginile de-fragmentate, imaginile de-capitate, post-socialismul intarziat, post-modernismul tarziu, intoarcerea la modernism, povestirile socante ale femeilor deportate din Banat in Rusia, portretele lui Ceausescu si ale lui Tito, Libertatea franceza si Romania Revolutionara - de la prezentari la imaginile din fundal, de la discutii la lucrul cu materialul dat, totul a fost captat intr-un flux continu.
- Jelica Radovanovic si memoria transmisa pe linie materna - o imagine emblematica, pe care fie o respingeai, fie deveneai complet atasat de ea…
Am fost urmariti de culture-jammers prin oras, in cautarea noastra de imagini; media, art and something…, media schimba si de-formeaza totul; orice act de constientizare a invaziei mediatice si a intruziei in spatiul intim al individului este un act artistic prin aceea ca devine un act de rezistenta; rezistenta artistica si rezistenta eroica au in comun capacitatea lor de sinteza si detasarea ironica.
Tema genului nu a trecut in plan secundar in acest monopol media, ci s-a infiltrat subtil in discutii si in lucrari, repetand elemente recurente ca diferenta, diferenta ireconciliabila diferenta nesemnificativa, dialog, perechi, corespondente, unde este discriminare de gen si unde absenta educatiei, femei emancipate si relatia lor cu traditia, artistii si munca manuala…
Jocul asumarii responsabilitatilor de gen: femei curatand toaleta - barbati montand ferestrele; femei lipind imagini pe pereti - barbati fotografiind si filmand; femei imprimand imaginea altor femei pe tricouri - barbati votand…
Era un joc sau o situatie acceptata?
Actul de a scrie dupa workshop: un proces de a pune laolalta fragmente de memorie, ca intr-un puzzle, si piesa care lipseste ar putea fi chiar raspunsul la aceasta ultima intrebare, care nu necesita de fapt un raspuns, intrucat miza era de fapt crearea unor legaturi si a unor noduri dintr-o retea. Un puzzle complet este dovada unei interventii rationale. Un puzzle caruia ii lipseste o piesa este o lucrare de arta completa.
Raluca Voinea
Raluca Voinea intreaba, H.arta raspunde:
1. Si-a asumat fiecare dintre voi un anumit rol in timpul workshop-ului?
Nu ne-am gandit la modul asta, ca fiecare dintre noi ar trebui sa-si asume
un rol anume. Pe de alta parte insusi workshop-ul s-a desfasurat diferit decat
prevazuseram, asa ca practic "rolurile" noastre au fost tot altele
in functie de moment (organizare, discutii, mediere, aplanarea tensiunilor,
pregatirea spatiului, etc.).
2. Cum v-ati simtit ca organizatori?
Cu toate ca au fost destule momente de stress, totusi pentru noi a fost o
experienta buna sa organizam workshop-ul.
3. V-ati gandit sa continuati proiectul?
Proiectul Media, Art and Gender este incheiat, dar subiectul in sine tine
de contemporan si e in continuare interesant pentru noi.
4. Cum ati compara workshop-ul vostru cu
alte evenimente de acelasi gen din Romania?
E dificil sa facem o comparatie, deoarece se intampla putine evenimente in
Romania care tin de acest subiect si oricum putine evenimente de arta contemporana
in general.
