O chestiune marunta poate uneori sa devina de o importanta neasteptata.Se
pare ca gestul anonim, inocent si stupid de a pasi in locuri (publice) unde
accesul este interzis, provocand stricaciuni constructiilor de interes public
fara nici un fel de sanctiune este o problema permanenta. Un sentiment general
de dispret fata de munca altora, de nepasare pentru imaginea strazii -murdara,
cu gropi, presarata cu tot felul de " urme "- face ca noi, romanii,
sa ne comportam iresponsabil si sa fim mereu ineficienti (daca producem pagube
care se pot contabiliza !).
Am inceput prin a observa amprente de talpi in placi de beton si am facut
o serie de fotografii (am realizat rapid un prim film negativ chiar in cartierul
in care locuiesc) cu care am participat la bienala de la Venetia din 2001
in cadrul proiectului " Context " de Alexandru Patatics. In acelasi
an am fost invitat de fundatia " Fabs " din Varsovia la evenimentul
" Atopos " care s-a desfasurat in Lodz, intr-o fabrica dezafectata
din sec 19. Intr-un context de participare internationala, am construit o
instalatie din 50 de placi de beton amplasate intr-o alee de 10 metri lungime.
Publicul a fost invitat, conform proiectului, sa intervina, calcand sau nu,
pe suprafata de beton ud. A fost o incercare de a relua actul intamplator,
prin asumare. De atunci vad mereu noi urme de talpi, tot mai expresive, pe
strazile noastre, ceea ce ma determina sa continui proiectul initial. Am aratat
ca ar fi vorba de un obicei al populatiilor din Europa de sud-est,insa nu
l- am remarcat nici in Ukraina, cand am facut o vizita in vara aceasta in
orasul Lvov
E tot mai limpede faptul ca romanii sunt campionii acestei practici.
In 2003 am realizat filmul " Marks "(7,15 min., sunet) care a fost
prezentat in Ukraina, Venetia si Statele Unite, si care, in prezent, circula.
In august-septembrie 2003 a avut loc in Mainz / Germania
festivalul artistic "Towers of Babel", eveniment anual de arta contemporana,
la care au fost invitati o serie de artisti, actori, muzicieni, dansatori,
scriitori. Avand ca punct de pornire mitul biblic, organizatorii au dorit
sa experimenteze comunicarea intre artisti provenind din culturi diferite
(Europa, China, Africa), comunicarea intre arte. In conditiile contextului
international actual, putem noi oamenii sa gasim un limbaj comun ? Ne putem
intelege ?
Putem realiza (construi) ceva impreuna ?Etc. E posibil ca limajul/limbajele
artistice sa contribuie la constientizarea conditiei omului civilizat contemporan
1.Avand ocazia sa iau parte la aceasta manifestare, la selectia curatorului
Gunter Minas, am produs o actiune, reluand proiectul " Urme ". Am
presupus ca cei care lasa urme de picior pe trotuare fac asta pentru a comunica
Prin
urmare, sa incercam sa comunicam prin amprente (publicul a fost informat de
faptul ca orice urma lasata acolo - locul actiunii a fost muzeul de stat din
Mainz - se va conserva pentru multa vreme).
Pancarta expusa in curtea muzeului :
KEEP OFF THIS ALLEY OR STEP ON IT.
DO WHATEVER YOU LIKE.
BUT KEEP IN YOUR MIND THAT ANY TRACE YOU LEAVE THERE WILL STAY FOR A VERY
LONG TIME.
MARKS. COMMUNICATION. MAINZ, 2003.
2. Tema generala fiind colaborarea, interactiunea, diversitatea
mijloacelor si limbajelor, mi-am propus integrarea unei instalatii cu un show
de dans contemporan si am lucrat impreuna cu un grup de balerini si un coregraf.
Cu doamna Nancy Seitz-McIntyre, curatorul sectiunii de dans si liderul formatiei
de dansatori am venit in contact chiar inainte de a ne intalni in Mainz, in
luna august. Am discutat idei generale si am incercat sa gasim o formula convenabila
pentru ceea ce s-a numit " Kunst Action ", pentru o piesa de dans
care sa fie in cele din urma conservata prin placi de beton. Dificultatea
consta in faptul ca se cereau un numar de trei reprezentatii in doua zile,
adica repetarea actiunii si nu un eveniment unic, asa cum proiectasem eu.
In plus, a fost o repetitie generala fara public, in ajunul deschiderii. In
final, lucrarea noastra, un dans cu marcarea potecii de beton, cu durata de
5 minute, a fost jucata de patru ori, fiind unul din momentele unui show de
doua ore, in care audienta a fost ghidata pe o ruta care traversa spatiile
interioare si exterioare ale muzeului. De fiecare data, aparea un trotuar
de 8,5 m x 08 m alcatuit din 22 de dale, pregatit dinainte, peste care cei
sase membrii ai trupei treceau intr-un dans in spirit urban, dupa idea mea.
La sfarsit, am obtinut patru tronsoane amplasate in forma unei cruci (fara
conotatie religioasa) ocupand o suprafata de aprox 20 m x 20 m formata din
88 de dale de beton. Muzica (instrumente de percutie moderne si traditionale)
a fost produsa de Ramesh Shotham si Beni Reimann.
Au dansat : Constanza Pelecha Vela, Erick Patrith Jiminenez Vindas, Gilbert
Buss, Ingo Schweiger, Jose Miguel Martin Agudo, Karen Piewig, Raquel Boti
del Soto.
Teodor Graur