Cand am fost invitat sa particip la aceasta Bienala, am propus o lucrare mult mai ambitioasa din punct de vedere tehnic, care implica transformarea casei otomane traditionale de lemn intr-o locuinta moderna din beton - un fel de forma brutala pierduta a arhitecturii sociale Kemale. Din cauza mai multor probleme, in principal legate de planificarea bugetului, am renuntat totusi destul de repede la aceasta idee.
De la inceput am conceput aceasta lucrare ca fiind completarea unei trilogii de lucrari care ocupa un teritoriu al falsului ready-made. Prima parte a seriei a fost "24a, Orwell Street", o cladire convertita intr-o Casa a Reptilelor scoasa din uz, pentru Bienala din Sydney; a doua a fost un autobuz GMC din 1954 convertit: "The Pumpkin Palace", pentru expozitia Capp Street Projects la CCAC in San Francisco.
Dupa acest prim obstacol, am inceput sa calatoresc la
Istanbul pentru a cauta un sit cu care as fi putut lucra potrivit noilor constrangeri
si pastrand totusi obiectivul original. Sprijinindu-ma pe cunoasterea mea
anterioara a orasului si pe asistentul si ghidul meu Burak, am petrecut 4
zile rascolind orasul dupa un loc. Cand am intrat in Valide Han, decizia mea
a fost imediata, si am inceput sa ma gandesc la o lucrare ce sa respecte importanta
unui asemenea loc geografic si istoric, atat in relatie cu Bienala cat si
cu propria mea lucrare.
Lucrarea pe care am realizat-o este o camera obscura fotografica, decorul
fiind o replica a celorlalte ateliere care ocupa cele mai multe dintre cele
83 de camere ale Hanului. Am adus banci, chiuvete si un sistem rudimentar
de tevi, am mobilat spatiul cu echipament fotografic sovietic si l-am decorat
cu inchinari catre Allah si potrete ale lui Attaturk. O podea si o scara de
lemn vechi au fost instalate in camerele din spate si geamurile au fost inlocuite
cu plexi-glass rosu, care a invaluit omogenizant interiorul intr-o lumina
rosie protectoare.
Apoi am mers sa fotografiez restul cladirii, intorcand iarasi privirea asupra
sa. Fiecare camera, coridor, intrare si fatada a fost documentata - asa cum
as fotografia in mod normal una din piesele mele labirintice - imaginile fiind
apoi developate in alb-negru si agatate la uscat de tavan.
Lucrarea a urmarit sa atraga oamenii in afara spatiilor
"white cube" ale bienalei si sa-i invite intr-o alta parte a orasului,
indreptandu-le privirea spre acea parte specifica, o zona care nu se afla
geografic in Asia dar este inca plina de imagistica si senzatiile acesteia.
Traseul si descoperirea hanului au fost concepute ca o parte importanta a
lucrarii, asa cum a fost si procesul "muncitoresc" al producerii
ei, incurajand publicul sa se simta pierdut si confuz in ceea ce priveste
unde este de fapt lucrarea si in ce consta ea.
Lucrarea a avut unele imprumuturi din structurile literare, cum ar fi meta-naratiunea
din "1001 nopti", sau scurta povestire a lui Borges, "Despre
exactitudinea stiintei", care descrie o harta de marime egala cu imperiul
pe care il portretizeaza; camera obscura actionand ca si cartograful sau naratorul;
o scurta povestire sau un inventar care prefateaza marele intreg.
Mike Nelson