SCENARIU PENTRU INTERVIUL "THE WALL" CU IOANA NEMES

The "Wall" project / CD pentru expozitia Green Box, Mai 04

R: reporter (vocea lui va fi mai slaba) IN: ioana nemes, artista …………………………………………………………….

R: Sa vedem... un interviu cu artista romana Ioana Nemes, pe … aprilie, 2004. Este…p.m. Cati ani ai? IN: In Martie, pe 23 am implinit 25. R: Da… 25… Esti la inceputul carierei tale… IN: Ai putea spune si asa… ………………………………………………………….

R: Asadar… amandoi vom vorbi o engleza oribila, cea europeana… IN: Daa… nici britanica nici americana… R: Am vazut o fotografie cu proiectul tau "the Wall" si m-a facut curios sa aflu mai multe despre el; de ce si-ar face cineva asa ceva pe perete acasa, si … dar sa incepem cu inceputul… ai practicat sportul… sport de inalta performanta chiar… IN: da, am facut handbal pentru aproape 9 ani… mi-a confiscat toata copilaria, dar a fost foarte distractiv… lucrurile au devenit mai serioase cand am fost selectata in echipa de seniori, cea mare, de la clubul local "Rapid", si apoi in echipa nationala de juniori… Din acel moment, fiecare joc devenea serios, erau o multime de bani la mijloc, si nu mai puteam sa joc liber si iresponsabil cum faceam pana atunci… R: Ai experimentat, cumva, trecerea de la jocul inocent la cel mai responsabil, profesionist… IN: Da, dar n-as putea spune ca am fost dintr-o data mai responsabila pe terenul de sport… de fapt n-am fost niciodata… n-am inteles niciodata cum cineva poate juca dupa o schema invatata pe de rost… aceste sunt lucruri inventate de antrenor, pentru ca e frustrat ca nu poate participa direct la joc… si vrea sa controleze cumva ce se intampla pe teren… de asta, cand jucam nu-mi pasa deloc de ce spuneau oamenii care erau in afara terenului… pentru ca e asa o diferenta intre a fi in afara sau in interiorul terenului… ……………………………………………………………….

R: Cum se face ca te-ai orientat catre arta? IN: Pentru ca am avut un accident serios la genunchi, si a trebuit sa fac o operatie, urmata de un antrenament fizic de recuperare foarte obositor, si care in final nu s-a dovedit un succes… asa ca, in loc sa incerc sa joc un handbal mediocru, m-am hotarat sa ma opresc cu totul si sa incep altceva… ceva ce nu mai avea nici o legatura cu jocul de handbal… Mi-aduc aminte ca toata lumea a fost socata de decizia mea radicala… dar am facut-o pur si simplu… fara sa ma gandesc prea mult… R: Si de ce ARTA? IN: Pai n-a fost o decizie asa de stranie cum s-ar putea crede… pentru ca obisnuiam sa desenez mult inainte de a incepe Universitatea de Arta… Obisnuiam sa desenez sute de fete, incercand sa le fac pe cat posibil de frumoase… si apoi aranjam cu fratele meu un soi de concurs de frumusete, si dadeam note, si apoi dupa ore si ore de deliberare alegeam pe Miss Oarecare, din oarecare tara si cu oarecare hobby-uri, si asa mai departe… si apoi, mai tarziu, am intrat in perioada cu muzica trupei de baieti… R: perioada trupei de baieti? IN: Da… in care pretindeam ca sunt managerul unei trupe de baieti si ii inventam… le dadeam nume, varste, hobby-uri… Si faceam o multime de desene cu ei in concert, cu ei la restaurant luand cina, cu ei intr-o revista de adolescenti… Sute de desene cu trupa mea avand succese dupa succese… Eram complet innebunita dupa ea… R: Uau… e ca si cum ai incerca sa controlezi puterea mass-mediei… de a manipula… IN: Da… nu-mi placea sa fiu manipulata, asa ca, pentru a ma apara am incercat sa manipulez la randul meu o audienta invizibila care ar consuma intr-un fel desenele mele… Mare pacat ca nu le mai am… Le-am pierdut… R: Faceai numai desene? IN: Nu, cand am crescut am inceput sa experimentez cu pictura in ulei… A fost distractiv, pentru ca nu aveam nici o pregatire, nici un fond artistic… R: Si ce fel de picturi faceai? IN: Obisnuiam sa decupez mici detalii din reviste… si apoi sa le lipesc pe o hartie, sa fac un colaj… Imi placea sa scot un obiect din contextul original, si inlocuindu-i contextul, sa-i schimb sensul initial… cam asa ceva… R: Dar cum aratau? IN: erau picturi mari in ulei, fie in alb si negru, fie extrem de colorate… si cu o tusa expresionista… R: Le mai ai? IN: Nu, i le-am dat celei mai bune prietene a mea, Kate, care acum este undeva pe un vas de croaziera, tinand cursuri de fitness… i-am pierdut urma… ……………………………………………………………..

R: hmmm… gandindu-ma la aceste doua lumi aparent incompatibile, gasesti vreo asemanare intre sport si arta? IN: Intre sport si arta?... da… programul… faptul ca trebuie sa muncesti ore si ore ca sa poti sa faci ceva de valoare in actul final, fie meci… sau expozitie… apoi, faptul ca trebuie sa calatoresti mult… toata aceasta rutina… Dar, ceea ce face lucrurile diferite acum este ca atunci cand te intorci dintr-o astfel de calatorie, nu mai stii daca ai pierdut sau ai castigat… confruntarea nu este asa directa ca in sport… R: Da, dar aici publicul devine intr-un fel principalul tau adversar… IN: Da… si publicul e de obicei foarte amabil… ………………………………………………………………

R: Si apoi ai intrat la Scoala de Arta… IN: Da, o multime de frustrari pentru ca nu aveam bani sa-mi cumpar filme… asa ca obisnuiam sa desenez fotografiile pe care as fi vrut sa le fac… multa visare… pana cand profesorul meu, Iosif Kiraly, mi-a dat niste filme si astfel am inceput sa ma gandesc serios sa fac fotografii… R: Care a fost influenta pe care Ioji, profesorul tau, si unul dintre cei mai importanti artisti romani contemporani a avut-o asupra ta… si asupra generatiei tale? IN: Ei bine, el a fost de fapt cel care mi-a aratat ca fotografia inseamna ceva mai mult decat imagine, ceva mai mult decat forme si culori… el a introdus termenii de "filosofie" si "fotografie conceptuala" in vocabularul nostru… astfel am inceput sa gandim inainte sa apasam pe buton… de asemenea am imprumutat o multime de carti bune din biblioteca lui… cred ca am fost chiar norocosi sa-l avem… pentru ca, in rest, sistemul scolar este putred din temelie… trebuie sa te intrebi de ce unii din cei mai buni studenti nu si-au terminat studiile… pentru ca sistemul prefera numai mediocritatea… de asta…, pentru ca nu e flexibil pentru cei care merita… R: Stiu ca si tu ai fost exmatriculata de la Universitate… IN: Da… a fost o prostie… R: De ce au facut asta? IN: A fost chiar inainte sa termin ultimul an si sa-mi dau licenta…, am avut o rezidenta artistica la Viena, si nu am fost destul de atenta cu regulile sistemului, si i-am subestimat seriozitatea… cam asa ceva… ………………………………………………………………

R: As vrea sa discutam despre etapele prin care ai trecut, descoperind fotografia… ai scris ca ai perceput-o cumva organic… IN: Da… la inceput simteam ca fotografiile pot fi "gustate", cu analizatorul gustativ… ca le poti simti gustul intr-un fel sau altul… chiar credeam ca, asemenea pomisorilor parfumati pe care ii tii in masina pentru a avea aer proaspat tot timpul, fotografiile pot fi consumate… si le-am perceput, intr-adevar, organic… Si apoi, mai tarziu, am inceput sa-mi pun o multime de intrebari, sa ma gandesc la ceea ce faceam… Asa am inceput sa fac o multime de serii stupide, ca de exemplu o guma de mestecat lipita de diverse materiale, care jucau rolul unui fulg mic, frustrat… sau seriile "obiectelor moarte", in care desenam cu o creta pe strada conturul unor obiecte care erau un fel de VIP in Romania, … stii, telefoane mobile, bilete bingo, pantofi cu talpa inalta… genul asta… si apoi faceam fotografii acestor desene in stilul raporturilor criminalistice… destul de naiv… R: Si dupa toate aceste experimente… IN: Dupa toate acele experimente, mi-am pus intrebarea de ce o fac? De ce ARTA? Vreau sa spun, gandindu-ma la background-ul meu diferit… Am vazut arta ca pe un teren alunecos, fara reguli sau granite clare, un teren a carui semnificatie nu o poti percepe in totalitate… fiind atat de divers si de haotic… Am perceput arta ca pe un camp de lupta de idei si forme si culori, unde oricine este invingator si in acelasi timp invins… R: In care nu exista clasamente simple ca in ziarul de fotbal?... IN: Ba da, sunt, dar nu sunt facute luand in considerare valoarea artistica (conceptuala) a lucrarii, ci mai mult calitatea ambalajului ei, sprijinul de marketing… R: Dar astea nu fac parte din piata de arta capitalista? IN: Da… si asta ma supara, pentru ca se presupune ca un artist roman (sau est-european) nu are curajul financiar, sa-i spunem astfel… sa produca o… o oaie uriasa roz… o oaie uriasa roz… sau un miel… imagineaza-ti!... o oaie roz de 12 metri in mijlocul Bucurestiului… R: Da… dar asta suna ca o simpla dezamagire de a nu avea banii pentru a face o asemenea sculptura gigantica… IN: Nu numai, este si despre asteptarile Vestului din partea resurselor Estului… despre limitarile pe care le intalnim in producerea unei sculpturi atat de solicitante… sau a orice altceva… era doar un exemplu… R: Da… dar aceste limitari au adus creativitatea la un nivel foarte ridicat… IN: As spune ca sistemul in care traiesc este foarte creativ, ca si coruptia politica si birocratia sunt in felul lor foarte creative… si nesiguranta zilei de maine este extrem de creativa… toate chestiile astea ma fac pe mine si pe ceilalti de asemenea, creativi… R: Dar acum McDonald si sistemul sau au multi admiratori in Romania… IN: Da, e adevarat… trebuie sa ne bucuram de libertate cat o mai avem… ………………………………………………………………

R: Sa ne intoarcem la proiectul tau "Wall"… cum a aparut? IN: Cautam un raspuns la intrebarea: "Ce fac eu aici?" si… am inceput sa-mi observ si sa-mi analizez eficienta in a produce indiferent ce produceam… am inceput sa ma privesc ca pe un fel de masina utopica, nefolositoare, care are nevoie de combustibil pentru a functiona, pentru a produce lucrari de arta nefolositoare… R: De ce le numesti nefolositoare? IN: Din cauza faptului simplu ca, la un nivel primar, intr-o zi normala de lucru, oamenii nu au nevoie de arta… doar in week-end-uri, stii, cand si-au terminat job-urile si cauta recreerea… chiar si atunci, oamenii se pot cu usurinta dispensa de arta si merge la un picnic sau la un meci de fotbal… sau mai rau, pot sa se uite la emisiunile TV… De fapt, ARTA este prima care este taiata daca intr-un program TV ceva trebuie taiat… Vreau sa spun, asta e realitatea… Asa ca imi numesc produsele ineficiente si utopice pentru ca, chiar daca nu este o cerere clara din partea publicului, eu tot le produc… R: de ce le produci? De ce faci ARTA? IN: Mai intai, pentru ca urasc sa fiu intr-un sistem rigid… Urasc sa fiu numai o masina care functioneaza intr-un mediu pre-stabilit… Si apoi, imi displac asteptarile de orice fel… cand sunt confruntata cu anumite asteptari, joc impotriva lor… Si de asemenea pentru ca imaginatia mea este asa de nepractica, incat simt ca nu pot sa ma incadrez usor in anumite directii fixate… R: Dar ai reusit sa lucrezi dupa niste directii… ultimul pom de Craciun, pe care l-ai facut pentru concursul "Salvati copiii", se numea "Muntele de cumparaturi", nu?... si era un obiect vizual puternic, o sacosa de cumparaturi transformata intr-un munte luxuriant, unde dependentii de cumparaturi si consumatorii de stralucire incercau sa supravietuiasca intr-o lume aseptica si totusi bogata… IN: Mi-a placut mult acel pom, pentru ca, desi arata cu mult stil si frumos, am reusit sa fac o critica fata de consumism… fata de spectatori… care semanau foarte mult cu acele personaje dependente de cumparaturi de pe muntele facut de mine… Si de asta nu le-a placut… dar am fost fericita ca am putut sa intrerup rutina, si, asemenea unui cal troian, sa intru in mijlocul lor si sa le dau un mesaj… Dar revenind la ceea ce ai spus despre a lucra in concordanta cu exigente exterioare, o pauza creativa, pentru a spune astfel… depinde cat de flexibile sunt lucrurile… si, mai important CINE FACE REGULILE? … si PENTRU CINE?... oricum trebuia sa am libertatea de a interpreta acele reguli, de a le schimba semnificatia… daca am chef… R: Iti plac regulile stricte? Acele limitari… IN: Da, imi plac… dar sa fie logice, sa aiba bun simt, adica sa lase creativitatii spatiu sa respire… Limitarile, pentru o persoana foarte creative, pot sa ajute in a se concentra pe ceva anume… in a concentra energia, pentru a deveni mai puternic… …………………………………………………………

R: trebuie sa incepem sa vorbim despre proiectul "Peretele" ("Wall")… IN: desigur… R: il poti descrie pe scurt? IN: da… fizic, "Wall" este peretele meu de unde locuiesc, un perete normal pe care il folosesc ca pe un avizier urias - similar celor folosite in birouri, pentru a-mi disciplina activitatile… Deci, m-am hotarat sa impart acest perete in doua parti: partea dreapta reprezinta intrarile, notele punctand proiectele "DE FACUT", si partea stanga, aratand "IESIRILE", proiectele facute… Idea este sa mut notele reprezentand proiectele nerealizate, ideile care exista numai pe hartie ca schite, din partea dreapta a peretelui pe cea stanga, unde sunt proiectele realizate care intalnesc publicul in galerii, reviste, articole pe net si asa mai departe… Si apoi fac fotografii de fiecare data cand ceva se schimba pe perete… Astfel, documentez procesul dificil al transformarii ideilor in realitate… R: De ce il numesti dificil? IN: pentru ca este asa de greu sa transformi idei in realitate… Cateodata ma intreb de ce creierul uman este asa de bine echipat cu o imaginatie bogata, daca realitatea nu-i face fata… Mai simplu spus, societatea in care traim nu are nevoie de atata creativitate, sau nu este capabila sa profite pe deplin de ea… Simt ca este o pierdere enorma de creativitate umana pentru ca structurilor capitaliste le place doar sa-si impacheteze produsele cu ea, dar nu s-o foloseasca… stii, eficienta, calculabilitate, predictibilitate si… control, aceste patru cuvinte care descriu orice afacere si succesele ei economice, n-au nimic de-a face cu creativitatea… R: da, gandeste-te la acele idei care n-au fost niciodata scrise pe hartie… si astfel s-au pierdut… IN: nu, ideile mari au calitatea de a reveni, intr-un fel sau altul… R: deci, in proiectul "Wall" incerci sa te depasesti, sa fortezi idei impalpabile sa devina reale, sa le materializezi in proiecte, care apoi sa intalneasca publicul… Cate proiecte reusesc sa treaca in partea stanga si sa devina realitate? IN: Nu multe… Sunt unul, doua sau maxim trei proiecte pe luna, dar depinde mult de marimea lor, de complexitate si de bugetul necesar… In total, sunt cam patru sau cinci proiecte importante pe an… ………………………………………………………….

R: M-hmmm… Ai inceput the "Wall" project acum trei ani, nu? IN: da… R: am vazut niste fotografii vechi si arata asa de haotic… si de primitiv… IN: Da, imi plac acele fotografii in care totul era asa de necuratat, dezordonat si haotic… Imi place sa privesc cum se desfasoara procesul, cum lucrurile se disciplineaza si cum notitele de pe perete devin standardizate si sistematizate… Cum, adaugand anumite culori in functie de trasaturile proiectului, galben pentru cartile pe care le-am citit, albastru pentru proiectele realizate in comun cu altcineva, rosu pentru expozitii, verde pentru aparitiile in mass-media, etc. … De asemenea, proiectele-fetus din partea dreapta a peretelui, acum sunt dispuse in functie de caracteristicile lor: mari, mici sau medii, urgente sau proiecte pe termen lung, importante sau mai putin importante… R: Se pare ca istoria se petrece chiar repede pe peretele tau… IN: Da, e o istorie rapida fabricata acasa... R: ceea ce faci cu peretele, faptul ca incerci tot timpul sa rationalizezi procesul, sa-l faci mai eficient… Nu-ti e teama ca introducand acest proces de numarare a activitatilor tale artistice zilnice, ai putea sa le diminuezi calitatea? Vreau sa spun… incercand sa faci multe proiecte, repede si superficial, numai pentru a avea activitati pe perete? IN: Da, ai dreptate. "Peretele" are acest risc… dar asta e tendinta cu orice sistem care este multiplicat, si dupa cum vezi nu am intentia sa export peretele… R: Dar il exporti… cand il arati publicului, cand tiparesti sute de copii cu imaginile sale… De ce ai ales sa multiplici acest CD in 500 de copii? De ce n-ai prezentat numai originalul, in spatiul galeriei? IN: Am facut-o pentru ca voiam ca publicul sa-l ia acasa… sa-l asculte relaxat pe o canapea, in mediul lor familiar, si nu in contextul zgomotos al vernisajului…Stii ca la vernisaj e relativ dificil sa te concentrezi asupra lucrarilor cuiva, astfel ca de obicei te intorci a doua zi sa te uiti mai atent… Asa stau lucrurile… la vernisaje oamenii socializeaza, beau vin si mananca prajituri… Urasc asta, pentru ca este o tendinta generala catre distractie, si galeriile de arta au acest risc de asemenea… R: Ceea ce subliniezi tu aici este o lipsa de seriozitate in societatea de azi… IN: Da… chiar cele mai dramatice, revolutionare si extremiste opinii vor fi omogenizate prin aceasta tendinta catre distractie, generata de cultura de entertainment a secolului nostru… uita-te in istorie, cum statement-urile conceptuale anti-sistem au fost clasificate, etichetate si in final vandute ca un bun fancy… Deoarece e o predilectie in natura catre echilibru si orizontalitate… catre acceptare… R: Dar nu cauti si tu stabilitatea? …In seria ta de fotografii "Looking for stability", am simtit aceasta nevoie a ta de normalitate si stabilitate… IN: Da, din cauza contextului meu familial… am crescut intr-un mediu instabil - atat fizic cat si psihologic, luand in considerare faptul ca mama mea suferea de o boala mentala, schizofrenia… si acum si fratele meu geaman, Bob, o are… datorata probabil contextului in care am crescut, dar si mostenirii genetice a acestei boli. R: Si tatal tau? IN: Uau… el a fost mai mult decat invizibil, si cand nu era, nu putea intelege care era rolul lui in familie, si obisnuia sa distruga tot… mai ales comunicarea dintre noi… Dar oricum, i-am mostenit imaginatia prolifica, stii… este inventator de motoare… R: Mmmm, suna ca o poveste de la Hollywood… IN: Da…Hollywood, dar al naibii de reala… R: Deci, cauti tot timpul stabilitatea, de asemenea in "Wall" project… IN: Caut vise care pot fi transformate in realitate… Am nevoie sa numar realitatile care au fost facute din vise… R: Ioana, nu-ti e teama ca, din cauza trecutului familial cu schizofrenia ai putea si tu sa nu-ti mai dai seama ce e realitate si ce nu? IN: Da… Mi-e teribil de teama ca nu voi fi capabila sa fac distinctia intre virtual, viata imaginara, si cea reala… Dar cumva, cu "Wall" project in fata mea in fiecare zi, sunt asigurata ca traiesc in realitate… ca sunt capabila sa fac lucrurile sa se intample, si ma bucur de procesul ideilor "devenind realitate"… R: Care sunt visele tale? IN: Visele mele? R: Da, visele tale… IN: Visele mele legate de realitate, cele care privesc viata mea reala sunt destul de naive, si constau in a realiza o platforma legala (care ar putea sa fie o revista de arta, o galerie de arta sau altceva) in care as putea sa investesc alte vise… Dar daca prin "vise" te referi la halucinatii, vise care vin din cutia mea neagra, subconstientul neguvernabil, atunci am un loc, unul virtual in care ma ascund atunci cand ma confront cu o problema mai mare decat mine… R: poti sa descrii acest loc? IN: Da… este o camera perfecta de spital… este o super camera alba, frumoasa, cu aer proaspat si scanteieri verzi din peisajul de afara… Langa patul meu este o masa, una alba cu picioare de metal, si cu un pahar transparent, perfect igienic, de apa minerala pe ea… si niste flori rosii, sau mai bine niste flori purpurii… In aceasta camera, temperatura e mereu perfecta, nici prea rece nici prea fierbinte… Si eu sunt pe pat, respirand aerul proaspat, mentolat, care vine din masca de oxigen, care e facuta dintr-un cauciuc transparent cu niste gauri mici, geometric aranjate… Si afara, printr-o fereastra mare pot sa vad frunzele verzi, pe cele verde oliv si pe cele de un galben deschis, si raza de soare scanteietoare care trece prin ele… si-mi atinge fata… chestii din astea… e un mediu normal si fericit… cred… R: Dar nu-ti e teama de singuratate? IN: Dar daca te uiti mai atent, suntem mereu singuri intr-un fel sau altul… mai ales intr-o suferinta fizica… ……………………………………………………………

R: Am vazut ca in proiectul tau ai inceput sa subliniezi notele de pe pereti cu diferite culori, in functie de trasaturile lor… Ce crezi despre culori, si care e favorita ta? IN: Culorile sunt utile sa semnalizezi diferenta intre categorii distincte, cel putin asta e functia lor in "Wall" project… Dar culorile sunt mai importante si mai valoroase decat atat… cu siguranta, vad culorile ca pe niste litere dintr-un alfabet care poate fi folosit intr-o limba speciala… si a cerceta acea limba ar putea fi mai mult decat fascinant, pentru ca se ocupa nu numai de sistemele care formeaza o limba, DAR si de psihologie, si de atitudinea umana subiectiva fata de culori… Sunt fascinata de culori… R: Si culoarea ta preferata? IN: De obicei am un grup de culori care se schimba simultan cu cresterea mea, si cu experientele de viata… de exemplu culorile anului trecut erau purpuriu, verde oliv, argintiu, alb si poate roz inchis… dar nu stiu ce culori am in minte anul acesta… poate argintiu, gri, negru, alb, si alte cateva… R: culorile tale arata alb-negru anul acesta… IN: iubesc alb si negrul… ele dau spatiu conceptelor… …………………………………………………………

R: Cred ca sfarsitul interviului se apropie, asa ca… o sa te las sa inchei… IN: De ce eu?... nu-mi plac incheierile… asa de patetice… R: Da… dar orice inceput are si un sfarsit… IN: Da… ai dreptate…