Eu sunt… pe un scaun in fata voastra acum si cred ca ma aflu aici pentru o discutie, obligata fiind … ok ! eu tac si voi o sa-mi vorbiti. Eu sunt aici in calitate de individ, modul al societatii sale. Nu ma iubesc prea mult, desi la concluzia asta ati putea ajunge… eu peste tot… e greu de digerat.

Am ajuns aici ca o infruntare a propriilor mele temeri, intr-o discutie ce o doresc a fi un mijloc de comunicare pentru toti. Ma caut mereu, penduland intre mai multe posibilitati de a fi…a fi eu, tu, ceilalti. Nu ca nu mi-as cunoaste felul, imi place sa joc, pe propria-mi persoana, destinul raportarii la ceilalti. Traiesc intr-o societate consumista, prea mult obsedata de ea insasi… suntem obsedati de noi insine… eu am folosit multe "eu"-ri… un modul cu multe "eu"-ri.

Ma analizez. In contextul realitatii exterioare mie, imi divid observatia in mai multe acte constatatorii, ce creeaza la randul lor cliseele unei vieti sanatoase. E foarte posibil ca acum si eu sa va ofer un cliseu, si chiar daca s-ar intampla lucrul asta, probabil ca s-ar trece de la o observatie la alta cu oarecare preocupare… sau poate nu. Din nou ma aflu in fata voastra. M-am plictisit de cat incerc sa nu fiu eu, sa fiu un alt "eu", si alt "eu", alipite toate la unica-mi identitate.

Ma aflu in intuneric. Caut sa fixez pentru ceilalti o locatie de unde sa ma gaseasca. Nu e nestiinta, e lipsa de lumina. O explicatie practica a acestei privatiuni este teancul mare de facturi la lumina… le-am dat promisiuni multiple si am primit asigurarea acestui efect. Imi place in intuneric; asa vezi mai limpede lumina de afara. La nivel perceptiv, ai in vedere o imagine clara, ampla, lipsita de detalii inutile.

Imi beau ceaiul. Mi-am tras lumina de la un vecin si stau pe un scaun in fata voastra. Am lumina.

Delia Calinescu