Cum ti-ai perceput publicul la aceasta bienala (publicul specializat si, de asemenea, publicul general, care a fost invitat pentru prima oara sa ia parte la un astfel de eveniment) si cum legi acest proiect de alte proiecte ale tale?
Annika Eriksson: In proiectul meu, publicul si participantii n-au putut fi separati, purtand insignele, automat au devenit o parte a proiectului. Multumita lui Dragos Aexandrescu si Ioanei Zauss, doi studenti la arte din Iasi, lucrarea a putut sa se raspandeasca intr-un mod exceptional. Impreuna am raspandit 7000 de insigne in scoli, magazine, baruri si pe strada. Mesajul este ambiguu si deschis unor interpretari diferite. Dar cei mai multi au asociat aceste cuvinte cu un viitor optimist, si una dintre multele asocieri a fost "viitorul sunt eu". Oamenii au fost extrem de deschisi la proiectul meu, care a devenit vizibil in tot Iasi-ul; un performance urias.
Am facut mai multe lucrari in spatiul public. "The future is here" este legat de acestea si, de asemenea, de lucrarile mele video, care au o latura performativa.
