Naratiunea in arta contemporana suedeza

Muzeul de Arta si Riksutställningar Norrköping (Swedish Travelling Exhibitions) prezinta expozitia "Naratiunea in arta contemporana suedeza", un eveniment care reuneste lucrarile a 10 artisti, al caror numitor comun este incercarea de a povesti istorii personale.

Naratiunea este o arta ce slujeste nevoia noastra fundamentala de a trai si depasi diverse experiente; este totodata si un instrument care a fost experimentat in aproape toate domeniile artistice - literatura, muzica, film, arte vizuale. Artistii din aceasta expozitie exploateaza diverse tipuri de consemnari biografice, fie bazate pe fapte reale, fie fictive, fie combinatii intre acestea. In acelasi timp, lucrarile reflecta si un puternic interes pentru fenomenul cultural, national sau din alte arii geografice.

Exista un ghid audio al expozitiei, care a fost produs cu intentia de a oferi vizitatorilor un traseu individual al lucrarilor, adecvat conceptului expozitiei, axat pe istorii personale. Vizitatorul poate alege sa vada expozitia insotit de unul dintre cei trei "ghizi" . Toti sunt persoane publice, pregatite in domeniul artelor - literatura, muzica si performance. Uneori, acestia fac comparatii intre lucrarile expuse si domeniul lor de interes, aratand in ce mod pot comunica diversele genuri si, totodata, in ce fel sunt legate de tema expozitiei, naratiunea.

"Alegerea", cum a numit-o Dataton, se face cu usurinta atunci cand e vorba de sincronizarea sunetului cu fiecare lucrare de arta. Eticheta fiecarei lucrari contine un dispozitiv de receptie-transmisie automata, care prin apasarea pe un buton emite un semnal in infrarosu. Acesta declanseaza piesa potrivita, astfel incât privitorul poate merge pe ce drum vrea.

Stella D'Ailly
Coordonatorul expozitiei
Riksutställningar (Swedish Travelling Exhibitions)


Traducere de Simona Nastac