[De la Arhiva de Arta Contemporana la Centrul de Analiza a Artei]

- De fapt niciodata nu mi-a placut ca i-am spus arhiva; (cand eram la Sibiu, in liceu, tot timpul drumul meu trecea pe langa Arhivele orasului; era o cladire frumoasa, intotdeauna avea un lacat imens, si tot timpul ma gandeam, oare ce-o fi in arhivele astea?; nu m-am gandit niciodata sa ma duc acolo sau sa incerc sa cercetez, pentru ca nu stiam ce sa cercetez, dar mi-am imaginat ce putea fi: fotografii, documente, scrisori… - si cred ca daca-ti imaginezi e mult mai frumos decat daca te duci acolo. Dar oricum, asociam arhiva cu praf, cu dosare prafuite, neactivate, nemanipulate de nimeni, si de asta retinerea mea in ce priveste cuvantul arhiva). Dar nici nu mi-am batut capul sa caut alt termen, pentru ca intr-un fel materialul meu era un material de cercetat si i se potrivea o structura de arhiva.

- Acum nu pot sa renunt la arhiva, si nici nu vreau de fapt, pentru ca acopera un anumit fel de a lucra, a fost o perioada (ani intregi) de arhivare si apoi de cercetare.

Cum am inceput arhiva asta: intai voiam sa stiu ce e aia arta, teoria artei, educatie artistica, chiar management, critic, curator, toti termenii astia, am incercat sa ma pun la punct, pentru ca nu i-am invatat (in scoala).

- Totul a fost organic; incepeam ceva ce necesita o anumita atitudine, un anumit demers, un anumit frame, etc.

Dupa ce am facut prima expozitie cu Arhiva in spatiul public, la galeria atelier 35, in '98, lucrand sa-mi structurez materialul am inceput sa citesc mai atenta si sa-mi dau seama ca se dezvolta anumite trasee de analiza, si atunci e firesc sa ajungi la un centru de analiza a artei si la detectiv; nu e o gaselnita, asa, ce-ar fi sa fiu detectiv?; m-am simtit ca un detectiv, scormonind, de exemplu mi-am dat seama ca n-o sa-mi fie de ajuns timpul sa cercetez macar materialele pe care eu le am, si toate deschiderile lor; deci arhiva poate fi structurata in fel si chip, ar putea fi cronologic, un amestec vest-est, alfabetic, tematic, pe materiale, pe tari, pe subiecte…

Acum e cumva ca un muzeu, pe departamente.

- De fapt e sistemul care te impinge sa articulezi ca proiect, sau ca institutie. In ce priveste istoria acestei arhive, am impins momentul de inceput tot mai departe in timp, in '85, pentru ca atunci aveam un apartament si organizam intalniri informale, fara plan si proiect, fara a spune ca e arta, dar de fapt exact ce facem si acum: puneam in contact oameni din diferite domenii. Eu de fapt voiam sa ascult si sa stiu cum lucreaza celalalt, regizorul, actorul (mediul in care noi ne miscam atunci, in Oradea), si e apt. art daca vrei, sau esthetique relationelle din '85, daca vrem sa numim cu un cuvant pe care acum il intelege toata lumea. Era o articulare a unui context profesionist in care sa ma misc, ca altfel ma miscam in apartamentul de bloc, cine vrea sa realizeze ca se misca intr-un apartament de bloc?!; era totul neclar, si lucrurile astea ma ajutau sa-mi gasesc cumva locul, sa ma raportez la celalalt, sa stiu ce are in cap, sa stiu daca pot cumva colabora; nu erau evenimente, se intampla atunci cand aveam ceva de mancare, o oarecare buna dispozitie, cand luam banii, cand veneau regizorii din Bucuresti care lucrau la o anumita piesa; eu lucram la teatru, Dan la muzeu, la Dan veneau jurnalisti, elevi, fani…

- In '87 am infiintat in cadrul Academia de arta atelierul experimental, in care aveam invitati din exterior; am facut performante, mi s-a raspuns cu alte lucrari; toate s-au legat. Dupa apartamentul deschis a urmat atelierul experimental iar in '91 am primit un atelier de artist; ce sa producem ca n-aveam bani, si atunci invitam oameni pe care-i intalneam, din diferite domenii, plus valul de occidentali care au inceput sa vina in Est, in '96 am deschis atelierul, pretinzind ca e un fel de spatiu in care cineva poate da buzna, n-am aranjat nimic, l-am lasat exact cum era, deschis oricui, si a mers asa o saptamana, si apoi televiziuni, radio, aveam transmisiuni live din atelier; finalul lui a fost o dezbatere, cu oameni din diferite domenii despre libertatea de expresie...

- Imi place mai mult sa merg pe intuitie, nu pretind ca am dreptate, caut si gasesc material care sa-mi satisfaca intrebarile.

- Nu traiesc in occident, si nici aici nu mai traiesc, aici e un context slab, n-ai cum sa te raportezi la el, ca te-ai nenorocit, in occident nu stai destul ca sa-l intelegi, deci in spatiul asta dintre cred ca sunt, si ca persoana, si ca profesie, si demers…, un cercetator intre, si atunci normal ca ma pot baza doar pe intuitie.

- In '99 am inceput sa pregatesc a 2-a iesire in spatiul public, si de-asta Centrul de Analiza a Artei; despre acest moment, ca de obicei, pot fi tot felul de date, daca cineva, un alt detectiv, ma ia la intrebari si vrea precis anumite lucruri, pentru ca pot fi relevante, se poate reface traseul punct cu punct.

- Un alt moment important care face demonstratia centrului… ar fi ziarul Sens, care inainte de a fi ziar a fost o diagrama a contextului artei din Romania, publicata in Balkon, si asta cred ca e '99, in care incercam sa fac o demonstratie a pozitiilor la nivel national, cu oficiali, cu alternativi, etc., si asta presupune o cercetare.

- Si cred ca o sa merg pe al 3-lea CAA, Centrul Autonom de Arta; pentru ca au fost banii nostri, si e ca o colectie privata pana la urma.

- Cred ca Centrul suna mai categoric, si mai serios, mai teoretic, de asta si cred ca acopera mai bine ceea ce fac acum;

- Detectivul e un cuvant care s-a nascut din mai multe situatii, ca si dizzydent, care e legat mai mult de muzeu, de atitudinea noastra fata de asta, discutam cu Dan, si noi glumim, dar de fapt chiar e dizzydenta, cu dureri de stomac, cu panica, dar si cu o atitudine in care iti asumi orice risc, cum au facut in comunism dizidentii autentici, pe de alta parte, desi tensiunea e destul de puternica, in sfarsit granitele nu mai sunt inchise, ai un pasaport in buzunar si chiar sustinerea in exterior, un network, care e mai usor de construit.

- Detectiv: ma gandeam, daca spun cercetator, care mi s-a parut un personaj f. interesant, total scufundat in domeniul lui, ei bine, nu sunt chiar asa, sa nu mai existe nimic in exterior, am rabdare fantastica, si proiecte dezvoltate pe ani intregi, dar eu am contact cu exteriorul, nu sunt chiar autista, si atunci povestea cu detectivul se potriveste mai bine pentru ca ai un fir si urmaresti, acum nu stiu daca e vorba de un cadavru, de un furt intelectual, de persoane rapite, sau toate astea la un loc. [Cum te raportezi la publicul arhivei, la oamenii care au venit in atelier si au participat intr-un fel sau altul la CAA]

- Stii ca noi am facut performanta; cred ca am facut-o pe bune, am inventat-o pentru noi in '87 cand nu stiam ce e aia performanta. Deci ideea de a degaja orice in comunicarea asta cu celalalt care e asa-zisul public, e oarecum de la inceputurile Arhivei; de celalalt, din public sau ce-o fi, mie mi-a placut intotdeauna si am crezut intotdeauna in celalalt care nu e antrenat, nu mi-au placut specialistii (vorbesc in general, sunt si exceptii), dar imi place celalalt ca un copil, pentru ca iti spune direct ce simte, ce gandeste. Sigur ca uneori ai nevoie de alte analize; citim in functie de cultura pe care o avem, dar un om cu o pregatire modesta poate avea intuitie, care poate compensa cultura. Nici nu stiu daca vreau sa-i spun neaparat ceva, daca am un mesaj important pentru celalalt, dar imi place sa vorbesc, sa fiu aproape, sa ma uit la ei.

- In '92, cand am avut prima expozitie (la Simeza) eu am stat din prima zi pana in ultima zi ca supraaveghetoarea din galerie care pazeste lucrarile, si nici nu spuneam daca nu eram intrebata, ca sunt ale mele, si chiar daca eram intrebata, ca sa-i dau toata libertatea celuilalt, sa spuna orice, fara nici o cenzura, spuneam ca lucrez acolo; dar mi-a placut, sa urmaresc atitudini, sa aud ce spun, sa vad ce se intampla, adica pentru cine faci ce faci, de ce, si daca are vreo relevanta, daca merita, daca ai ceva de spus?.

- E un risc sa lucrezi cu oameni, sunt fragili si ai o responsabilitate fantastica; e ca si cum ai lua pe cineva si pe urma tot trebuie sa duci; e greu, adica abia te duci pe tine.

- Nici nu ma gandeam sa fiu artist, de fapt voiam sa fiu psiholog…

- Eu de mult… aveam obsesia ca pierd timpul; dar acum stiu sa articulez mai bine; zic, eu n-am timp de pierdut, deci eu voi intalni numai oameni interesanti si voi sti numai lucruri interesante; deci imi doresc sa stiu tot ce se intampla interesant; si caut, intreb, dar si aflu; apoi sunt si alte conditii: sa ai nu numai o pozitie de artist, sau de teoretician, dar inca ceva; mi-a placut sa vad in ceilalti si ce faceam noi, adica nu esti un artist egoist, care iti vezi de agenda ta, de cariera ta, de bani, dar si dai; si asta se leaga de un fel de demers in mare; nu stiu cum e bine si cum ar trebui sa se faca lucrurile, dar daca toti convenim ca nu e in regula ce se intampla in Romania, toata lumea zice: pai stii ca nu merge, nu se poate, nu putem articula nimic impreuna, nu putem sta impreuna, nu suntem manageri, unele lucruri sunt adevarate, si eu am o problema cu ele, dar ce-ar fi bun, si ce e de facut, de unde incepem; a fost un fel de pariu, hai sa vedem ce se intampla daca dai si nu ceri; si cum ar fi sa recunosti cand se intampla ceva bun si e facut de altcineva; deci cumva ne e frica, pentru ca in mare daca spui: imi place cutare, toate lumea te urmeaza, si ne-am ales cu o statuie in brate; asta nu inseamna ca esti ca o frunza moarta in vant, cred ca e altfel cu oamenii, scazi si cresti din cand in cand, si in timp ce scazi, creste altcineva, de asta nu cred nici in artisti celebri, nu-mi plac retetele.

- Oricum, oamenii pe care i-am sustinut si ii sustinem nu sunt oameni slabi, din contra…

[CAA acum si mai departe]

Cred ca n-o sa se termine niciodata, asa cum am descoperit ca a inceput de cand am inceput…

Mi-ar place sa fie si pentru altii un centru de analiza a artei…

Nu poti sa faci decat ceea ce te motiveaza…

Arhiva ca laborator al artistului si nu numai…

E o lucrare, si ce rost are sa faci toate liniile vizibile…

Sunt in faza in care regandesc ce inseamna sa fii artist in est, si in vest…

In arhiva mea eu incerc sa fac sens; informatii sunt peste tot, toata lumea le are…

acest text se bazeaza pe o conversatie care a avut loc in august 2005 intre Lia Perjovschi, Raluca Voinea si Eduard Constantin

download text