Kim Dhillon - Locul de productie: in direct din Sarajevo

Locul de productie: in direct din Sarajevo

de Kim Dhillon

In mai 2005, Maja Bajevic s-a intors in Sarajevo pentru o noua lucrare, referitoare la industria de prelucrare a pielii din Visoko, un oras aflat la douazeci de kilometri nord-vest de capitala Bosniei-Herzegovina. In anii 1980 si 1990, zona era cunoscuta drept fortul economic al fostei Iugoslavii, datorita exportului de textile si piele prelucrata. Zece ani dupa acordul de pace care a fondat noul stat, infrastructura economica din Bosnia-Herzegovina nu e reconstruita inca, iar competitia cu piata internationala a provocat somaj masiv in randul lucratorilor din industria traditionala locala.

Pentru aceasta lucrare, Maja Bajevic a colaborat cu comercianti in domeniu si fosti muncitori din fabrica de prelucrare a pielii KTK din Visoko. Timp de cinci zile, artista si echipa de muncitori au cusut 210 mp de piele intr-un atelier din Sarajevo, pe care au instalat-o apoi in jurul unei case de langa Bascarsija, vechiul cartier turcesc. Lucrarea fiind vizibila de pe colina in panta ce duce catre centrul orasului, localnicii, de pe strada sau din autobuze, au privit-o probabil ca pe ceva bizar, un basm contemporan, un semnal despre noxele globalizarii. De la distanta, casa parea imbracata in ciocolata, ca un obiect la scara reala din "Hansel si Gretel". De aproape, insa, se puteau vedea cusaturile care imbinau perfect bucatile de piele, intr-un numar suficient de mare cat sa acopere trei culoare ale unui bazin olimpic de innot. Arhitectura casei era specifica pentru Bosnia: plan patrat, acoperis in patru ape si streasina plata. Invelita in pielea cusuta in patrate mari, casa a capatat o functie absurda : un adapost protejat de o structura mai fragila decat adapostul insasi. Structura n-a fost gandita sa impacheteze casa ca o sculptura de Christo, ci ca o pelicula in jurul ei: tevile de drenaj ieseau din acoperisul de piele, alunecand pe peretii rosu-burgund, iar tablourile electrice exterioare erau vizibile prin pungile cusute special pentru ele.

Patru muncitori au cusut pielea timp de o saptamana pentru a crea lucrarea. Pe 21 mai, pielea a fost adusa de la atelier si asamblata in opt panouri largi, cate unul pentru fiecare zid si fiecare sectiune de acoperis. Lucrarea a fost instalata fara esafodaj, contrar tuturor normelor de siguranta care ar fi trebuit respectate daca proiectul se desfasura in Marea Britanie. Mai mult, muncitorii si-au plasat pachetele de tigari printre firele de telefon de pe acoperis, pentru a ajunge usor la ele in timpul nenumaratelor pauze. (Si au fost multe. In Bosnia, lucrurile ajung inevitabil la bun sfarsit, dar intr-un ritm relaxat.) Cu umor, ironie si subtile conotatii politice lizibile dincolo de suprafata, proiectul Majei Bajevic a readus in discutie situatia socio-economica problematica din regiune, la aproape zece ani de la acordul de pace din Dayton. Somajul masiv din Bosnia nu mai prezinta interes pentru cei ce nu locuiesc in zona, dupa cum nici suportul economic insuficient acordat de comunitatea internationala care a stabilit pacea.

Comertul mondial cu textile a ajuns, recent, pe prima pagina in presa internationala. Istoric vorbind, productia de textile a fost de la inceput un catalizator al industrializarii, un punct de pornire in dezvoltarea economica a multor tari. Textilele reprezinta o piata a carei cerere creste continuu, o data cu industria modei, iar fabricile de textile ofera mii de locuri de munca atat in tarile dezvoltate cat si in cele in curs de dezvoltare. In prezent, industria textila este din ce in ce mai mult dominata de China, unde productia de rochii atinge 600%, cea de tricouri 328%, iar cea de pantaloni de la 31 de milioane la 240 de milioane in primul trimestru al anului 2004. Drept consecinta, locurile de munca din alte parti ale lumii sunt amenintate serios, de vreme ce nu se poate concura cu productia uriasa si costurile scazute de productie din China. Neil Kearney, secretarul general al Federatiei Internationale a Muncitorilor din Industria de Textile si Pielarie cu sediul la Bruxelles afirma: " Fara exagerare, China aproape a deturnat piata mondiala de textile si imbracaminte ".

Uniunea Europeana si Statele Unite beneficiaza de suportul Organizatiei Mondiale a Comertului pentru a obliga China sa creasca tarifele pentru exportul de textile, in incercarea de a proteja locurile de munca din domeniu din America si din tari europene cu o situatie dificila precum Grecia, Portugalia sau Slovenia. Dar Bosnia si Herzegovina nu au acest suport, iar fara ajutorul comunitatii internationale muncitorii si comerciantii din industria textila locala sunt obligati sa reziste singuri in competitia inegala de pe piata globala. In aceasta situatie, tipica in procesul de globalizare, manipularea politica locala devine adesea greu de diferentiat de controlul mecanismelor economice de pe piata globala. Maja Bajevic vede aceasta situatie ca un " nou colonialism ", in care cateva state domina piata prin capitalul de care dispun, fara a lua in considerare nivelul fortei de munca si calitatea productiei din industriile locale cu traditie in domeniu. Drept consecinta, guvernele tarilor " colonizate " nu pot face altceva decat sa caute masuri de ameliorare a situatiei. La zece ani dupa acordul de la Dayton, proiectul Majei Bajevic investigheaza consecintele tranzitiei de la socialism la economia de piata. Lucrarea ei ar la fel de relevanta in Lesotho (Africa de Sud), unde 20 000 de locuri de munca au fost desfiintate din ianuarie 2005 pana in prezent, sau in Dhaka (Bangladesh), unde se asteapta o pierdere de 1 million de locuri de munca (jumatate din forta de munca din industria textila locala), din cauza dominatiei crescande a Chinei. Vechea intrebare a lui Lenin : " Ce e de facut ? " capata sens, sugerand ca exista alte posibilitati, mai subtile si cu efecte mai durabile decat protestul direct, in incercarea de a schimba situatia.

Pentru Maja Bajevic, punctul de pornire al lucrarii au fost muncitorii de la KTK, fabrica de prelucrare a pielii din Visoko. Fabrica are trei cladiri, dintre care doua complet ruinate si abandonate din cauza razboiului, risipind mii de metri patrati de spatiu industrial. Fabrica lucreaza acum la o zecime din capacitatea de dinainte de razboi, dar in 1985 producea 100 000 mp de piele pe an pentru export, cu un numar de 300 de muncitori lucrand in schimburi de 24 de ore pentru a face fata comenzilor. Cand am ajuns la KTK impreuna cu Maja, pentru a filma vopsirea ultimei bucati de piele, am gasit doar o mana de muncitori care lucrau la ea. Ceilalti, care sunt inca angajati, vin doar cand e nevoie de ei.

Pentru a ajunge la toaleta, trebuie sa strabati doua aripi mari si pustii ale fabricii. Cu randurile nesfarsite de mese si scaune goale, si cantina pare un desert. Alaturi, sunt alte spatii in care utilajele de vopsit zac abandonate. Fara nici o functie, par niste sculpturi. Linistea sporeste impresia de pustiu. La mai putin de 20 de metri, o companie italiana de confectii construieste o noua fabrica, ceea ce ar putea conduce la inchiderea definitiva a KTK. Compania nu e obligata sa angajeze muncitori din KTK, nici sa urmeze procedeele traditionale de aici de prelucrare a pielii. Pielea va fi prelucrata ca materie bruta pentru export, ducand astfel la pierderea treptata a traditiei locale.

Proiectul Majei Bajevic urmareste mai curand procesul decat produsul final. Lucrarea a fost filmata si prezentata apoi, impreuna cu fotografii documentare, in Londra, in iunie 2005. Proiectul exista ca document al colaborarii ei cu muncitorii si comerciantii din zona. Produsul finit nu e casa, ci documentatia video si foto care inregistreaza intreg procesul: negocierile, planurile, relatiile cu muncitorii. Acest proces reprezinta esenta preocuparii permanente a artistei pentru impactul repercusiunilor economice de dupa razboi asupra locuitorilor din regiune. Lucrarile sale raman, structural, ancorate in realitate si nu devin niciodata patetice, oricat de traumatica e situatia pe care o investigheaza.

In 2003, Maja Bajevic a fost unul dintre cei patru artisti care au reprezentat Bosnia si Herzegovina la Bienala de la Venetia, participanta atunci pentru prima oara cu un pavilion national. In catalogul expozitiei, curatorul Asja Mandic afirma: " Lucrarile Majei Bajevic ilustreaza trauma razboiului in contextul dezintegrarii valorilor, saraciei si instabilitatii sociale de dupa razboi, cand oamenii simpli sunt coplesiti de manipularea si schimbarile radicale din politica si economie. Artista reflecta aceasta realitate in mod direct, ca o responsabilitate, vorbind despre trecut si prezent, despre ceea ce uneori este uitat, ignorat sau marginalizat. "

Considerand continutul politic, autobiografic si emotional al lucrarilor Majei Bajevic, Asja Mandic vede arta sa ca " un act de rezistenta ori de critica sociala, si, in egala masura, ca un mijloc de vindecare ". Daca asta era valabil cu cativa ani in urma, lucrarea de acum urmareste nu sa vindece, ci, mai curand, sa readuca in discutie situatia, sa provoace un raspuns.

Kim Dhillon este curator si scriitor. Traieste la Londra.

Versiunea completa a articolului a fost publicata in original, in engleza, cu titlul 'The Site of Production: Maja Bajevic' s New Work in Sarajevo', in editia Families/Homilies a revistei n paradoxa, mai/iunie 2005.